DIRECȚIE. Decidenții de la Bruxelles își doresc înjumătățirea consumului de pesticide și extinderea agriculturii ecologice

DIRECȚIE. Decidenții de la Bruxelles își doresc înjumătățirea consumului de pesticide și extinderea agriculturii ecologice
Decidenții de la Bruxelles își doresc înjumătățirea consumului de pesticide / Sursă foto: Shutterstock / caracter ilustrativ
Publicat: 21/05/2020, 12:32

Decidenții de la Bruxelles vor să reducă folosirea de pesticide cu 50%, să restrângă utilizarea îngrăşămintelor cu 20%, respectiv vânzările de antimicrobiene – o categorie de substanţe care include antibioticele – pentru animale şi peştii din crescătorii cu 50% până în 2030.

În contrapartidă, procentul terenurilor unde se practică agricultura ecologică ar trebui să ajungă la 25% în 2030, în timp ce 10% din terenul agricol trebuie transformat în „peisaje extrem de diversificate”, cum ar fi iazuri şi arbuşti.

Obiectivele Executivului european, parte a strategiei privind biodiversitatea, dar și a strategiei agricole „De la fermă la consumator” pentru a asigura un sistem alimentar echitabil, sănătos și ecologic, de altfel bine primite de către ecologiști, nu sunt încă obligatorii şi va fi realizată o analiză de impact în acest sens.

Emisiile din agricultură reprezintă aproximativ 10% din emisiile de gaze cu efect de seră la nivelul blocului european

Consecinţele schimbărilor climatice sunt resimţite de fermieri, care se confruntă cu secetă şi cu inundaţii, susțin experții.

Printre obiectivele propuse de Comisia Europeană (CE), în contextul Pactul Ecologic European (PEE), se numără și refacerea ecosistemului natural, dar şi adoptarea de măsuri în agricultură care să sprijine ţinta UE de emisii zero până în 2050.

„Criza provocată de coronavirus ne-a arătat cât suntem de vulnerabili și cât de important este să restabilim echilibrul dintre activitatea umană și natură”.

„Schimbările climatice și declinul biodiversității reprezintă un pericol clar și actual pentru umanitate.

„Ocupând o poziție centrală în cadrul Pactului verde, strategia privind biodiversitatea și strategia «De la fermă la consumator» preconizează crearea unui nou echilibru mai bun între natură, sistemele alimentare și biodiversitate, pentru a proteja sănătatea și bunăstarea cetățenilor noștri și, în același timp, pentru a spori competitivitatea și reziliența UE.

„Aceste strategii reprezintă o componentă fundamentală a amplului proces de tranziție pe care îl lansăm”, a declarat Frans Timmermans, vicepreşedintele Comisiei Europene, responsabil cu PEE, citat de Agent Green.

Totodată, Executivul comunitar își dorește ca un procent minim din fondurile alocate pentru Politica Agricolă Comună (PAC) să meargă spre ”schemele ecologice”.

Astfel, fermierii care practică agricultura ecologică sau care sunt implicaţi în captarea dioxidului de carbon (CO2) ar putea fi recompensați.

Noua strategie privind biodiversitatea

Această nouă strategie abordează factorii-cheie ai declinului biodiversității, cum sunt utilizarea nesustenabilă a uscatului și a mărilor, supraexploatarea resurselor naturale, poluarea și speciile alogene invazive

Adoptată în plină pandemie de COVID-19, această strategie reprezintă un element central al planului de redresare al UE, fundamental pentru prevenirea apariției unor epidemii viitoare și consolidarea rezilienței la acestea, precum și pentru oferirea unor oportunități imediate de afaceri și de investiții pentru relansarea economiei blocului comunitar (UE-27).

Aceasta mai urmărește să integreze considerațiile legate de biodiversitate în strategia globală de creștere economică a Uniunii, precizează cei de la Agent Green.

Strategia propune, printre altele, stabilirea unor obiective obligatorii pentru refacerea ecosistemelor și a râurilor deteriorate, îmbunătățirea sănătății habitatelor și a speciilor protejate din UE, readucerea polenizatorilor pe terenurile agricole, reducerea poluării, „înverzirea” orașelor noastre, consolidarea agriculturii ecologice și a altor practici agricole favorabile biodiversității și îmbunătățirea sănătății pădurilor europene.

Totodată, strategia prezintă măsuri concrete pentru a repune biodiversitatea Europei pe calea redresării până în 2030, inclusiv transformarea a cel puțin 30% din terenurile și mările Europei în zone protejate gestionate eficient și 10% strict protejate.

În plus, pentru cel puțin 10% din suprafața agricolă se va reveni la elemente de peisaj bogate în diversitate, iar 25% din aceasta va fi utilizată pentru a practica agricultura BIO (ecologică).

Strategia „De la fermă la consumator”

La rândul său, această strategie va permite tranziția către un sistem alimentar durabil al UE, care protejează securitatea alimentară și asigură accesul la o alimentație sănătoasă, bazată mai mult pe alimente de origine vegetală, produsă de o planetă sănătoasă.

Alimentația mai sănătoasă, bazată în special pe plante, face parte și ea din planurile pentru prevenirea cancerului și a bolilor cardiovasculare.

În acest context s-a estimat că, în anul 2017, au murit aproape un milion de europeni din cauza dietei nesănătoase, alți 16 milioane îmbolnăvindu-se grav și pierzând ani buni din viață.

Strategia va reduce totodată amprenta de mediu și cea climatică a sistemului alimentar al UE și va consolida reziliența acestuia, protejând sănătatea cetățenilor și asigurând subzistența operatorilor economici.

Abordarea stabilește și obiective concrete de transformare a sistemului alimentar al UE, inclusiv o reducere cu 50% a utilizării și a riscului pesticidelor, o reducere cu cel puțin 20 % a utilizării îngrășămintelor, o reducere cu 50% a vânzărilor de antimicrobiene utilizate pentru animalele de fermă și acvacultură, precum și atingerea obiectivului de a consacra 25% din terenurile agricole agriculturii ecologice.

De asemenea, aceasta propune măsuri ambițioase pentru a garanta că opțiunea sănătoasă este și cea mai ușor accesibilă pentru cetățenii UE, inclusiv îmbunătățirea etichetării pentru a răspunde mai bine nevoilor consumatorilor în materie de informare cu privire la alimentele sănătoase și durabile.

Strategiile Pactului Ecologic European consolidează reziliența societății la viitoarele pandemii

În calitate de părți fundamentale ale PEE, cele două strategii vor sprijini redresarea economică.

În contextul pandemiei de coronavirus, acestea urmăresc să consolideze reziliența societăților noastre la viitoarele pandemii și amenințări.

Și aici vorbim de impactul asupra climei, incendiile forestiere, insecuritatea alimentară sau focarele de boală, inclusiv prin sprijinirea unor practici mai durabile pentru agricultură, pescuit și acvacultură și prin abordarea protecției speciilor sălbatice de faună și floră și a comerțului ilegal cu acestea.

În perioada imediat următoare, Executivul de la Bruxelles va avea nevoie de validarea strategiilor de către Parlamentul European și Consiliul Europei.

„Toți cetățenii și toate părțile interesate sunt invitați să participe la o amplă dezbatere publică”.

„La baza Pactului verde european (n.r. – Pactul Ecologic European) stă obiectivul ambițios de a opri și a inversa declinul biodiversității prin transformarea sistemelor noastre alimentare, a utilizării pădurilor, a terenurilor, a apei și a mărilor, precum și a sistemelor energetice, urbane și industriale.

„Pactul subliniază, de asemenea, importanța crucială de a aborda împreună schimbările climatice și biodiversitatea”, au conchis cei de la Agent Green.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
UE a dat ordin. Devine interzis inclusiv în România din ianuarie 2025. Cetățenii vor fi...
Decizie pentru toți angajații din România. Guvernul a publicat deja procedura
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar